Adauga la favorite
Una dintre întâmplările nescrise clar, dar cu propria lor dată rezervată: seara în care voi învăța, chiar și eu, să am răbdare.
După un număr x de cursuri, y de blesteme si z de euforii, vine si acea seară. O vineri seara, pentru mine, seara in care genunchii nu mi-au mai tremurat, am fost totuși călcată și am greșit direcția de câteva ori, dar am plecat zâmbind. Seara in care după prima tandă a urmat o alta, cu un individ care a regizat-o diferit de toți ceilalți. Fiecare leader pune la cale o piesa de teatru cu un rol principal si o scenă pe care încap doar două tocuri. Un fel de one man show în care el trage de sforile manechinului cu o curiozitate de copil mic si o siguranță de om inconștient. Ocazional își dă seama ca el doar face sforile să vibreze, vibrație care atinge podeaua uneori într-un curs previzibil, alteori nu.
Îmi place să văd actorii acestei scene zâmbind, să le privesc jocul și să le surprind sforile încurcându-se. Mă simt mai împăcată cu gândul că sunt umană dacă și alții greșesc, căci abia apoi mă simt liberă sa greșesc cu mai multă plăcere.
Una dintre datele nescrise clar, dar rezervate din timp e cea in care haosul mă va răsfăța: plăcerea de a schimba ordinea tandelor pentru a primi, in sfârșit, acel tango pe vechile romanțe românești și bucuria de a dansa o Zarază imperfectă- un motiv in plus pentru a-mi dori să o mai dansez o dată.
Editorialul apartine Sandrei Nagy, eleva a scolii de tango Libertango Brasov.